Oferta speciala vanzare apartament 4 camere

Apartament cu 4 camere, în Botoşani, situat ultracentral, zona magazinului Junior,etajul 5 din 6, bloc caramida, cu lift, vedere dubla spre parculet si Teatru Mihai Eminescu, suprafata 85 mp utili, 3 balcoane, un balcon inchis si 2 deschise,centrala termica,usa metalica ,renovat modern.

Se vinde mobilat si utilat la cheie. Preţ 65000 euro negociabil.

Peles

Bran

Autobuzul vietii

La vestea mortii marelui poet, Adrian Paunescu, m-am intristat, mi-au trecut prin cap, tot felul de probleme existentiale, toate aveau legatura cu granita dintre viata si moarte, multe intrebari fara raspuns, care fantezist, m-au dus, catre basmul lui Petre Ispirescu,"Tinerete fara batranete si viata fara moarte". Un regret ma incearca ca basmele nu sunt reale, si toate pe lumea asta au un sfarsit. Gandul, ca am putea, invinge inevitabilul, salasluia, undeva in mintea mea, moartea poetului ne facand altceva, de cat sa-l trezeasca un pic. Acolo in constientul-subconstientului, ascunsa statea speranta ca unii oameni, nu noi nemuritorii de rand, prin modul cum isi construiesc viata in spatiul public, datorita notorietatii lor, de contributia si influenta care o au asupra si in interiorul unei societati , ar avea o doza de nemurire, dar moartea poetului m-a trezit din basm. Vorbesc de basme, pentru ca, atunci cand poetul a scris poezia Soferul si nevasta-sa, in 1987, eu eram, la varsta, la care inca citeam basme si chiar credeam in ele. Prezint aceasta poezie, pe care eu as redefini-o Autobuzul-Romania, pentru ca descrie, o intreaga epoca, a unei tari, in cateva cuvinte, o epoca in care cel ce s-a nascut sub numele de familie Păun, a fost partas, si totodata cel ce a inventat sintagmele „generatia în blugi”, „muzică tânără” si vestitul Cenaclul Flacara. Poezia a ramas, impreuna cu intreaga sa opera, pe cand, Poetul, a plecat cu autobuzul vietii si sigur a ajuns la Marele Munte.

Poezia Soferul si nevasta-sa

de Adrian Paunescu

Ne urcasem cu totii in autobuz
Care nu era confortabil, dar era independent,
N-avea fiecare locul sau,
Dar ne gandeam ca o sa aiba,
Era primavara,
Venea vara,
Se dezghetau drumurile,
Puteai sa mergi cu gulerul camasii descheiat,
Se dezghetau drumurile,
Noi cantam cantece de-ale noastre, vechi,
Pe care nu le mai cantasem de multa vreme
Si unii din cauza vitezei,
Care-i imbata,
Altii cu o tandra ironie,
Am inceput sa zicem, sa cantam
Ca autobuzul nostru
E cel care dezgheata
Drumul pe care mergem.
Pe directia aceea spre munte,
Spre marele munte,
Nu mai mersese niciodata un autobuz,
Numai turisti particulari,
Numai nebuni ocazionali.
Asa ca nu ne interesa destinatia,
Ne ajungea bucuria
Ca mergem cu totii spre marele munte.
Soferul era tanar,
Conducea pentru prima oara
Un asemenea autobuz.
Fusese ajutor de sofer,
Lucrase mult si cinstit,
Dupa cum mergea, dupa cum frana,
Era fara indoiala cel mai bun sofer
Dintre toti soferii nostri,
Asta conduce exceptional, strigam noi,
Asta-i omul care ne trebuie
Si el dadea din mana cu modestie
Rugandu-ne sa nu-l mai laudam,
Cal incurcam la condus.
In fond e autobuzul dvs.,
Eu sunt al dvs.,
M-ati ales sa conduc autobuzul,
Asta-i treaba mea.
Noi am aplaudat, chiar si aceasta lepadare, a lui,
De laudele noastre.
Si autobuzul mergea mai departe
Si-n diverse localitati, in care ne opream,
Multi urcau
Si nimeni nu mai voia sa coboare.
Era un autobuz unic
Nu mai exista asa ceva in imprejurimi.
Ramasesera-n urma troleibuzele agatate
De reteaua electrica
Si lipsite de orice independenta,
Tramvaiele inghesuite intre sine
Si aceeasi retea.
Autobuzul nostru se incarcase inspaimantator,
Fiecare urca in autobuz cu ce avea mai bun,
Soferul conducea exceptional,
Nimeni nu conduce mai bine ca el,
Strigam noi
Si el dadea moale din mana,
Si noi strigam iarasi,
Lasa frate, lasa modestia la o parte,
Da-o dracului de modestie
Noi, care n-am avut niciodata posibilitatea
Unui asemenea drum,
Stim valoarea lui adevarata,
Esti al nostru,
Esti dintre ai nostri,
Ramai intre noi,
Bravo,
Ura,
Si el nu mai putea sa ne opreasca,
Trebuia sa fie atent la drum,
Iar noi eram prea multi
Si incepusem sa-l incomodam,
Stateam claie peste gramada in autobuz,
Dar uneori ii blocam o mana sau un picior,
Pana cand cativa meseriasi
L-au rugat sa opreasca pentru cateva minute
Ca sa-i faca o cusca de protectie,
Sa nu-l mai incomodam la condus,
Dar sa-si ia si nevasta langa el,
Au zis altii,
Ca drumul e lung si se plictiseste omul.
Si uite-l acum in cusca lui de protectie,
In cabina lui blindata!
Ce hotarat conduce,
A dat drumul si la muzica,
Se aude in toata masina o muzica eroica,
Pe care o intrerupem noi din cand in cand
Cu cantece despre el si de drumul nostru,
Si hai, ma, sa fim atenti si cu nevasta-sa,
Ca si el e om.
In autobuz vara e cald
Iarna e frig,
Drumul continua,
Am inceput sa obosim,
Nene soferule, opreste,
Sa ne odihnim si noi.
Sa te odihnesti si dumneata,
Ca n-o fi foc,
Dar el nu mai aude,
El conduce,
Si-ntr-adevar, conduce exceptional,
E cel mai bun, strigam toti,
Dar ne e foame,
Pentru ca n-am mai oprit demult,
Si-avem nevoie si noi
De paine, de apa, de un ragaz,
Probabil c-am inceput sa-l si enervam
Cu mofturile noastre
Setea, foamea, somnul,
Geamurile autobuzului nu mai exista demult,
Pe ele au sarit cei ce n-au mai putut suporta,
Usile au ruginit si nu se mai deschid,
Si soferul conduce autobuzul
Din ce in ce mai nervos,
A inceput sa faca si accidente,
Stau si el si nevasta-sa cu mainile pe volan,
Marile piscuri ii cheama,
Mai e putin combustibil,
Am intrat pe un fel de linie ferata,
Vecina cu drumul,
Dupa ce ni s-au spart cauciucurile
Si dupa ce soferul a daramat
Cu lovituri de autobuz
Case si biserici,
Sate si orase,
Incepem sa coboram,
Si bineinteles ca viteza creste,
Asa e la orice coborare,
Viteza creste,
Nu mai e nimeni in autobuz,
Unii au murit,
Altii au fugit,
Alii ne-am uscat de foame si de sete,
Altii am inghetat de frig,
Muntele e tot mai departe,
Dar autobuzul coboara
Halucinand pe linia moarta
De cale ferata,
Si numai ei doi,
Soferul si nevasta-sa,
In cabina blindata,
Se uita doar inainte,
Nu mai stiu pe cine conduc si unde se duc,
Si de ce tac toti pasagerii
Si de ce se merge cu viteza prabusirii,
Cand excursia incepuse atat de frumos
Catre marele munte.
12/13 iulie 1987

sursa foto: despre-tot-si-toate.blogspot.com

La Piovra

Nu vreau sa vorbesc despre celebrul serial italian din anii'80 ce îl avea ca personaj principal pe comisarul Corrado Cattani, interpretat de Michelle Placido,în lupta sa cu structurile mafiote,ci as vrea sa discutam despre un alt personaj ce tinde sa devină mult mai celebru de cat respectivul film, despre Paul,da.. despre caracatiţa Paul,până m-am dumirit si eu, de ce o caracatiţă are numele Paul si de ce, cum firesc pare, mai degrabă, sa o cheme Paula, a durat un pic, cine e si de ce Paul?Cum, nu prea ştiu multe despre cefalopode, m-am întrebat de unde si pana unde ştie proprietarul că e băiat!? Cum spuneam,ne avand nici cele mai mici cunoştinţe despre aceste specii de moluste, eu am dedus sexul caracatiţei,... facand anagrama lui Paul, dar nu e de loc relevant si am decis sa fac, o mica documentare, care a adus si nişte răspunsuri, cum, că de fapt aceste moluşte marine din clasa nevertebratelor, ar deţine şi un fel de creier, spun unii cam cât a unui copil de doi ani,nu distinge culorile şi e cam surd,ce e mai trist e că trăiesc în medie numai un an.Dar nu prin asta sau poate şi prin asta Paul a devenit celebru şi tinde să devină o curiozitate a lumii, ci prin faptul, ca nici mai mult, nici mai puţin, ghiceşte cu exactitate învingatoarea meciurilor de fotbal.
Aşa cum sta el în acvariul său, cu domiciliul, în Oberhausen,Germania, alege cu o siguranţă debordantă echipa învingatoare dintr-un meci de fotbal, ce urmează a se desfăşura, întrecand orice Oracol.Pâna acum Paul, nu a dat nici un rateu, a ghicit cu exactitate, toate rezultatele echipei de fotbal a Germaniei,echipa ce participa la turneul final a Campionatului Mondial de fotbal, din Africa de Sud.
Asta scriam acum doua zile si am hotarat, sa mai astept, publicarea acestor gânduri,până se termina si ultimile meciuri, să văd ce se întâmplă cu faimosul Oracol, şi nu mare mi-a fost uimirea când octopodul, a ghicit din nou caştigătoarele din Finala Mică si Finala Mare a aceluiaşi campionat.Clar în momentul de faţă ia întrecut în popularitate si exactitatea prezicerilor şi pe Nostradamus şi pe Edgar Cayce,cel ce era poreclit “prezicătorul adormit” pentru că făcea previziuni în timpul somnului,şi pe Mama Omida,şi pe mama, Mamei Omida, şi nu mai spun de invidia, tuturor prezicătorilor contemporani, de pe tot mapamondul. Acum întrebarea ce-mi vine în cap este care va fi urmatoarea misiune a lui Paul şi care va fi necunoscuta ce va trebui să o rezolve. Aş avea cateva sugestii care nu au legatura cu nici un joc, dar atunci am deveni prea serioşi şi am strica tot farmecul acestor întimplări haioase cu caracatiţe şi oameni, şi mi-e ca ajungem, să nu mai ştim, în cine şi ce să mai ai încredere.

Capul Bunei Sperante

Suntem în plin Campionat Mondial de Fotbal, organizat pentru prima oară în istorie de o tară de pe continentul negru, Africa de Sud. Si totul functioneaza perfect, de la organizare, la condiţiile de desfăşurare a jocurilor, la o infrastructura impecabilă,la stadioane de invidiat,meci de meci pline la capacitate maximă. Noi România, noi tara noastră,ce facem? Nimic, doar suntem în criza, nici măcar vuvuzelele africanilor nu ne trezesc, sa ne apucăm si noi de "ceva treaba" pe care sa o si terminăm,sa spunem ca am realizat cu bine ceva. Avem 20 de ani de la căderea regimului comunist si de fapt suntem intr-o continua criza, acum o si declaram peste tot,ca de nu e numai criza noastră e criza tuturor,sau poate dacă a început criza fără sa ştim poate se si termina fără sa ştim. Mă întrebăm cum au putut ei în tara lui Mandela în aceeaşi perioada,(în 1990, guvernul sud african a început negocierile ce au condus la dezmembrarea legilor discriminatorii şi la alegeri democratice în 1994)sa ajungă astăzi în 2010 sa organizeze un eveniment de dimensiunile Campionatului Mondial si sa o facă impecabil din toate punctele de vedere. Oare
nu o fi auzit de criza. De ce mă tem cel mai tare acum,e ca trebuie sa treacă ceva vreme pană cand o sa se găsească "cineva" sa descopere precum navigatorul și exploratorul portughez Bartolomeo Diaz, Capul Bunei Sperante si pentru noi românii.

Cum un lucru bun, face rau

O trasatura specifica “noua”,confirmata de-a lungul timpului, cea de a face ceva numai daca trebuie,daca ne obligă sau conditioneaza cineva sau ceva. Avem o lege data din 2005, Legea nr.372, cu normele de aplicare publicate in Monitorul Oficial din data de 12.10.2007, ce priveste performanta energetica a cladirilor, care ne anunta ca, pentru cladirile ce se vand,cumpara sau inchiriaza incepand cu 01.01.2010 este obligatoriu a se elibera Certificat de Performanta Energetica, elaborat de un auditor energetic. Pe scurt, fiecare proprietar de casa, apartament sau spatiu comercial, va sti avand acest certificat, ce performanta energetica are imobilul, adica de cat consum termic si apa calda este nevoie pentru a putea fi folosit in conditii normale, si deci de cati bani, avem nevoie, sa alocam pentru intretinere. Foarte bine, zic, un lucru bun, dar cati dintre noi stiam de asta? Cum putem “noi” sa ne aliniem, la niste norme europene, fara sa se stie mai nimic despre asta, fara sa spunem la nimeni si s-a nu facem mai nimic. Daa trebuie…si cum se face, ca am avut 3 ani la dispozitie, sa cream tot cadrul, pentru desfasurarea normala a unei asemeni decizii si ne trezim, ca de fapt pe “noi” iar ne-a luat prin surprindere si suntem tot in chiloti sau poate chiar cu fundul gol, ca pana la costum si palton, ne mai trebuie timp sa ne tragem macar izmenele... da, suntem de rasul curcilor..ne spun oamenii aia cu care intr-un fel ne-am asociat prin intrarea in UE, uitati asta trebuie sa faceti, aveti timp atat…mai vreti? Nu-i de ajuns? Bine atunci, 3 ani. Ca sa, ce ???Sa face-ti o procedura de functionare a programului asta …cateva pagini pe hartie si cativa oameni pusi la treaba si daca nu stiti uitati-va la asociatii vostri, ca sunt inca 27 si copiati de la ei, cum facea-ti unii la scoala, cand nu se stia lectia se apela la colegi sau fituici, si da-i bataie,simplu…Nuuu, a trecut timpul, nu am facut mai nimic si uite ca ne milogim pentru inca o amanare si tot asa. De ce? Pentru a face un lucru bun si necesar, pe care nu am fost in stare, timp de 3 ani sa-l punem la punct…Mai mult de atat, uite asa ne-am trezit si “noi” ca ne-am angajat,am dat lege,trebuie, suntem obligati, numai avem timp si ce sa facem, iesim in izmene afara chiar daca ii iarna si minus 20 grade? Sau poate cand infloresc ghioceii la 1 martie in loc de martisor, piata imobiliara o sa aiba Certificat de Performanta Energetica.. si sigur, aplicare lui intr-un moment de criza, il transforma in lucru bun cu efecte rele.
P.S. obligatoriu, ar trebui sa aiba,nevoie de un Certificat de Performanta, cei ce trebuiau sa se ocupe anii astia,pana la urma, de aplicarea unei legi...si nu stiu sincer la ce clasa o sa se incadreze… clasa A, sigur nu… sa fie G?